Cum a fost la concertul Kings of Leon

Un concert care deschide o vară incendiară și un show tare așteptat de echipa Umblat.ro: Kings of Leon, pentru prima dată, la București, a fost un eveniment organizat de ALive și PMB, comunicat de Indie Life. Din primele date, peste 20 de mii de spectatori au cântat alături de regii evangheliei rock’n’roll.

***

Venit, cântat, cucerit! Kings of Leon a început concertul de pe Arena Națională cu o foarte mică întârziere (10 minute peste ora 21). Un start abrupt, cu 4 piese cântate fără niciun Hello! sau alte dulcegării către publicul deja încălzit de pe stadion. Anterior, Golan și LP au urcat pe aceeași scenă.

Cu 24 de ore înainte de evenimentul din capitala noastră, LP postase un mesaj pe pagina de Facebook, în care declara că este entuziasmată să cânte din nou la București (după concertul din 2016) și mai ales, în deschiderea uneia dintre trupele sale favorite.

Dacă LP a urmărit showul susținut de Kings of Leon pe aceeași scenă ca și ea, n-am ști să vă spunem, dar noi cei care l-am văzut, lipiți chiar de scenă ori din tribunele Arenei, putem să vă confirmăm că evenimentul a meritat așteptarea și a avut tot ce i-a trebuit pentru ca noi să îl trecem pe lista Top 10 evenimente pe unde am avut #deumblat.

Ce ne-a plăcut:

Kings of Leon a cântat piese vechi și noi, într-un mix pe care publicul de pe Arena Națională l-a apreciat și recompensat cu aplauze generoase

trupa sună foarte bine live și te poartă genial dintr-o stare în alta (btw, haterii acestui eveniment au comentat că toată lumea a devenit rocker ca să meargă la cel mai cool concert al verii, dar sincer baladele de la Kings of Leon au entuziasmat la fel de mult oamenii de pe arenă, semn că nu toată lumea a venit musai pentru rockăiala pură, ci iubesc formația pentru piese precum Nation, Waste a moment, dar și On call sau Wait for me)

-la Sex on Fire & Use somebody ni s-a făcut #pieleadegaina (toata arena a cântat, așa cum era de așteptat, alături de trupă)

personal favorite: Beautiful War și The reverand – melodie nouă a formației de pe albumul Walls, cântată și ea în concertul din București –  contrar așteptărilor (trei dintre regii din Leon sunt totuși fiii unui pastor penticostal) această piesă nu are niciun mesaj religios ascuns, ci spune povestea unui cântăreț de muzică country

Așa cum face în mai toate concertele, Kings of Leon comunică mai mult către public prin muzica sa, și nu prin vorbărie lungă, (ca mai toate trupele mari din străinătate, și exact invers de cum o fac unii soliști de pe la noi).

Cu toate acestea, Kings of Leon este o trupă extrem de generoasă cu fanii săi. Formația a punctat toate momentele pe care fanii hardcore, dar și cei mai noi le-ar fi putut aștepta de la acest show, a comunicat între piese scurt, dar exact cât trebuie cu publicul său, iar la final, i-au răsplătit pe cei care și-au petrecut tot concertul chiar în buza scenei cu diverse tokenuri (de unde stăteam am văzut zburând spre public baghetele toboșarului).

Galerie foto a concertului via Best Music

Headlineri ai celor mai mari festivaluri din lume: Glastonbury, Coachella, Roskilde și Lollapalooza (Berlin, Chicago, Santiago Chile), în 14 ani de carieră, cei patru Kings Of Leon au produs 7 albume, au vândut peste 18 milioane de albume și peste 24 de milioane de single-uri în întreaga lume și au câștigat 2 premii Grammy: unul pentru “Sex on Fire” în 2009 și unul pentru “Use Somebody” în 2010.

Concertul din capitala noastră a fost organizat de ALive, alături de Primăria Municipiului București. Scena Megaforce TVG I, o piesa de top din categoria sa, a fost montată de unul dintre cei mai importanți jucători din piata echipamentelor scenotehnice profesionale, Loud Music Entertainment.

Scena achiziționata de Loud Music Entertainment si livrata pentru concertul Kings of Leon a fost adusa direct din Germania, fiind necesare 10 tiruri pentru transportul său.

via Loud Music Entertainment

După concertul din România, Kings of Leon continuă turneul Walls, în Croația, unde va cânta pe 19 Iunie.

 

Comentarii

ȚI-A PLĂCUT ARTICOLUL?