Degustare de evenimente cinematografice

Așa cum apreciezi o mâncare bună și un vin special, dacă sunt însoțite de prezentarea Șefului care a gătit pentru tine sau a Somelierului, care a ales băutura, tot așa cred că te poți bucura, degustând un eveniment cinematografic, dacă el îți este recomandat de un connoisseur.

Un om care face slalom printre evenimentele dedicate industriei cinematografice (nu puține la număr), care scrie cronică de film, merge la toate premierele importante. Un om care la prima oră a dimineții are în minte ultimul cadru al filmului vizionat cu o seară înainte și care se culcă tot cu ochii la vreo peliculă.

Sunt norocoasă. Cunosc două persoane care mănâncă film pe pâine. Monica Popescu, unul dintre puținii jurnaliști (cu diplomă!) care scrie de noua ani de zile cronică de film și Monica Felea, omul care face de vreo 6 ani PR cultural și producție de evenimente cinematografice. Ele te vor ajuta, umblătorule, să alegi mai ușor din meniul variat și bogat, al evenimentelor cinematografice.

Dar mai întâi să îți fac cunoștință oficial cu Monicile.

Monica

 Monicile. (De la dreapta la stânga: Monica Popescu și Monica Felea). Foste colege de facultate, colege acum de festival.

  1. Care sunt cele mai mari proiecte la care ai lucrat?

Monica Popescu: De 9 ani încoace – de pe băncile facultăţii, de fapt – lucrez la „TVmania” şi „TVSatelit”, singurele ghiduri TV contra cost din România. Scriu despre cinema, televiziune, seriale şi vedete de la noi şi de aiurea. Până ajung să-mi fac site-ul meu despre cinema, am un blog pe care scriu despre tot ce văd şi merită să vadă şi alţii: nu degeaba mă uit la 36 de seriale în parelel…(nr: blogul de care spune este Filmele Monicăi)

Monica Felea: E destul de greu să aleg un singur proiect. E ca și cum aș avea mai mulți copii și ar trebui să spun pe care îl iubesc mai mult. În acest moment am terminat lucrul pentru Dracula Film Festival, acolo unde m-am ocupat de partea de guest a festivalului si am intrat intens în Campania de promovare a filmului Poveste de dragoste, regizat de Cristina Iacob, film ce va avea premiera pe 27 Noiembrie. Proiectul meu “cel mai de suflet” este însă Divan Film Festival. Am început ca PR al festivalului, a urmat partea de organizare, iar acum îl coordonez întru totul. Lucrez alături de oameni la care țin foarte mult și care sunt foarte buni în ceea ce fac. Cumva, fiecare a înțeles că facem asta împreună și este singurul proiect unde nu-mi fac niciodată griji referitor la implicarea celor cu care lucrez. Un alt proiect foarte drag este programul 10 pentru film, din cadrul TIFF, pe care l-am urmărit încă de la început. Anul acesta am ajuns să lucrez acolo. Este un proiect care oferă șansa actorilor din teatru, de a intra în contact cu lumea filmului. Cel mai mare proiect al meu cred că a fost Campania #selfie, campanie în cadrul căreia am învățat foarte multe. Apoi, mă ocup de vreo 2 ani, de imaginea actriței Olimpia Melinte, împreună cu Anca Maco.

Dracula

Monica Felea la Dracula Film Festival

  1. La ce evenimente dedicate industriei cinematografice ai participat în ultimul an?

Monica Popescu: Anul acesta, la fel ca anul trecut, am fost la Dracula Film Festival (ediţia nr. 3, Braşov, 7-11 octombrie). Experienţa a meritat din toate punctele de vedere, sper să ajung şi anul viitor acolo.

Monica Felea: Sunt multe…sigur îmi vor scăpa câteva!:) Festivaluri: BIFF (unul dintre cele mai importante festivaluri din Bucuresti), Comedy Cluj, TIFF (Cluj), Divan Film Festival (Craiova-Cetate Dolj), Dracula Film Festial (Brașov), Timishort (Timișoara), Anim’est (București). Cam tot ce înseamnă premiere de film românesc, Premiile Gopo și așa mai departe.

tiff

Monica Felea la TIFF (în stânga imaginii)

  1. Care a fost cel mai important pentru industria cinematografică? Care te-a marcat pe tine?

Monica Popescu: Cea mai cea desfăşurare de forţe din domeniul cinematografic mi s-a părut Monte-Carlo Television Festival, la care am ajuns de două ori (2010, 2011), în press-junket-uri organizate de diverse posturi TV de la noi. Atmosfera de festival m-a lovit din plin la acea vreme, nu se compară cu nimic altceva: fuga după badge la sosire, momentul în care încerci să te dumireşti unde eşti cazat şi unde au loc proiecţiile şi interviurile, ocazia de a vedea pe viu actori care te ung pe suflet (eu i-am văzut pe Felicity Huffman şi soţul, deliciosul William H. Macy) şi de a sta de vorbă cu nişte nume care înseamnă ceva pe ecranul mic sau mare (Jason Priestley, Archie Panjabi, Julia Ormond).

Monica Felea: Cel mai important eveniment rămâne TIFF-ul, fără nicio îndoială. Acolo se reunește cam toată industria de film de la noi și acolo vin și nume ale industriei de film europene. În plus, e locul unde poți vedea atât de multe filme bune! Cel mai aproape de mine este însă Divanul. Pentru că acolo am crescut, acolo lucrez cu oamenii cu care mi-am dorit să lucrez, apreciez foarte mult locul și ce a făcut familia Dinescu pentru zona aceea a țării.

11021272_774531335988331_8563251556523539305_n

Monica Popescu l-a întâlnit pe Bear Grylls la Londra, unde a vizionat în premieră, primul episod din „Testat până la limită”

  1. La ce eveniment ţi-ai dorit să mergi şi nu ai ajuns?

Monica Popescu: Mi-aş dori să ajung într-un an la Festivalul de la Cannes. Cred că nebunia de acolo e ceva ce trebuie trăit o dată în viaţă de orice om pasionat de filme.

Monica Felea: Nu am mai ajuns de mulți ani (vreo 4) la Anonimul. Și mi-e foarte drag festivalul acela, pentru atmosfera de acolo și pentru Deltă (nr Monica este năascută în Tulcea). Nu am ajuns niciodata la Cannes, deși nu știu să îți zic dacă mi-aș dori neapărat să merg – ai ocazia să vezi mulți oameni și posibilitatea redusă de a intra la filme. La nivel European Berlinul rămâne locul unde are loc festivalul meu favorit de film. Am ajuns prima dată acolo atunci când România a câștigat Ursul de Aur.

Dan şi Laura Dotson - în Los Angeles

Monica Popescu cu Dan şi Laura Dotson (din Storage Wars) în Los Angeles

  1. Ce evenimente recomanzi unui cinefil? Dar unui om care se uită cu plăcere la filme, dar nu are neapărat o pasiune pentru asta?

Monica Popescu: Îi recomand să nu rateze festivaluri ad-hoc, cum sunt Les Films de Cannes à Bucarest (octombrie, la Bucureşti), Kinodiseea (în noiembrie), TIFF-ul (mai-iunie, Cluj-Napoca), Festivalul Filmul de Piatră (care a fost în august, la Piatra Neamţ) ori NexT-ul (care s-a plimbat pe la Cluj, Oradea, Vatra Dornei, Braşov şi Bucureşti şi nu numai). Poţi descoperi la fiecare dintre ele nişte bijuterii de filme şi scurtmetraje care nu ajung niciodată în cinematografele noastre. Dacă nu-ţi prea curge prin vine pasiunea asta pentru filme, atunci tot la festival te trimit, poate ţi-o descoperi, că-i păcat!

Monica Felea: Este valabil pentru oricine: daca ai ocazia, mergi la evenimentele unde participă și realizatorii filmelor și unde pot participa la Q&A-ul de după. Să îi vezi, să îi auzi și să îi descoși pe oamenii din spatele filmului. Și să îți alegi o vacanță la un festival. Sunt câteva festivaluri de vară, în locuri foarte frumoase, cu o atmosferă foarte bună. Fie că vorbim de Divan, de Anonimul, Sighișoara sau Râșnov, cred că e cel mai frumos sentiment ca dupa o zi de vacanță, să stai noaptea, sub cerul cu stele și să vezi un film.

 

Comentarii

ȚI-A PLĂCUT ARTICOLUL?