NexT- 10 Ani de scurt metraje

 

Cel mai mare eveniment dedicat filmelor de scurt şi mediu metraj din România, NexT are loc zilele acestea în capitală. Deschiderea sa a avut loc joi, 7 aprilie la Clubul Țăranului Româniar locul a fost plin ochi de prieteni ai festivalului.

Ediția de anul acesta, a zecea la număr, este ocazie bună ca programul să fie condimentat cu multe evenimente interesante. Unul dintre ele este și Out in Space, unde Umblat.ro a și trimis doi umblători, oferindu-le invitații duble. 

Și apropo de evenimente interesante, unul dintre ele s-a întâmplat chiar în preambul de festival, atunci când și o parte a echipei umblat.ro alături de alți căutători înfocați au alergat după indicii la NexT Treasure Hunt, pe 2 aprilie. Așa a sunat invitația pentru căutarea de comori:

Pentru că am crescut împreună, vrem să vă aducem aminte de locurile inedite ale Bucureștiului unde am devenit #NexTiesForever. Aplicația NexT Treasure Hunt vă va plimba prin diferite locații ale festivalului de la cele nouă ediții de până acum, iar la a 10-a locație vă veți putea trage sufletul și desfăta cu o proiecție surpriză. Primii 10 care ajung la cea de-a 10-a locație vor primii festival-pass-uri, dar nici restul nu pleacă acasă cu mâna goală – pentru ei avem pregătite bilete la proiecțiile din cadrul acestei ediții a festivalului.

Și iată și câteva fotografii de atunci.

Iar norocoșii care au câștigat free passurile au cu adevărat motive de bucurie. Pentru că programul Festivalului Internațional de Film NexT sună magnific anul acesta.

Program-NexT-2016

Cele 5 zile de festival, aduc publicului însetat de filme o mulțime de producții scurte din toată lumea, trecând prin genuri, stiluri și influențe cinematografice diverse. 25 de astfel de pelicule concurează în Competiția Internațională, iar scurtmetrajele celor mai talentați și promițători tineri regizori români se luptă pentru trofeul Competiției Naționale.

Anul ăsta NexT împlinește 10 ani. 10 ani de filme scurte care, adunate unul câte unul, înseamnă peste o mie. Dar cum nu avem un festival de o mie și una de nopți și nici nu ne prea place să socotim, am ales să adunăm într-un program special acele scurtmetraje care au rămas cu noi de la o ediție la alta și care, credem noi, surprind cel mai bine ce înseamnă NexT. Filme ambițioase, ale unor voci originale și curajoase.

din comunicatul de presă

Videoul ce promovează ediția de anul acesta a festivalului NexT

NexT este unul dintre festivalurile cele mai eclectice din peisajul cinematografic românesc, o panoramă a cinemaului inovativ și imaginativ din întreaga lume. Creat în memoria regizorului Cristian Nemescu și a sound-designer-ului și compozitorului Andrei Toncu, festivalul este organizat în jurul a două direcții principale: regia de film și sound-designul. În plus, începând cu ediția din 2014, NexT a introdus în agenda sa două segmente gândite pentru a sprijini proiectele de scurtmetraj și pentru a încuraja producția de noi scurtmetraje românești: The Pitch (în colaborare cu ShortsTV) și NexT Short Film Market.

Programul complet al festivalului dar și informații despre bilete și intrarea la filme găsești aici și aici. Mai jos, galeria de la deschiderea evenimentului. Foto @Marian Adochiţei.

Comentarii

ȚI-A PLĂCUT ARTICOLUL?