O expozitie cu milioane de vizitatori, la Constanta

Suntem ceea ce mâncăm, bem și respirăm. Și nimic nu o demonstrează mai bine decât expoziția „OUR BODY: Universul Interior”, ce a traversat peste 30 de țări și a fost văzută de mai mult de 50 de milioane de vizitatori. Acum ea ajunge in Constanța, la City Park Mall.

Expoziția Our Body continuă turneul în România, după 4 luni petrecute la Cluj Napoca în 2015, unde a înregistrat peste 29 de mii de vizitatori, și 3 luni la Timișoara, cu 25 de mii de vizitatori.

Turiștii și constănțenii vor descoperi între 15 iulie și 15 octombrie, fascinantul univers interior al corpului uman și modul în care funcționează, cu ajutorul a peste 200 de exponate – corpuri umane reale și secțiuni.

Exponatele au fost realizate printr-un proces de impregnare polimerică (tratare cu cauciuc siliconic lichid). Astfel, țesuturile sunt conservate la nivel microscopic, permițând vizitatorilor să vadă direct cât de uimitor funcționează organismul uman, și felul în care maladiile și obiceiurile nesănătoase olicită funcțiile corpului.

Cu un puternic accent pus pe sănătate și educație, expoziția „OUR BODY: Universul Interior” vrea să crească interesul publicului pentru cunoașterea propriului corp și să-i convingă pe vizitatori de importanța alegerilor cotidiene.

Prezentând comparativ țesuturi, organe sau celule sănătoase și variantele lor afectate de diverse boli, expoziția oferă celor ce-i trec pragul șansa de a vizualiza și de a înțelege mai bine condiții medicale frecvent întâlnite (cancer renal, accident vascular cerebral, cancer pulmonar etc).

Evenimentul este produs de Universal Exhibition Group și organizat de Events în colaborare cu City Mall Constanța.

Comentarii

ȚI-A PLĂCUT ARTICOLUL?