Tudo – Cenușăreasa filmului românesc

Acum câteva zile, bucureştenii ce umblau prin Centrul Vechi au avut parte de o neobișnuită scenă. Aylin Cadîr, închisă într-o cușcă, a fost plimbată în văzul tuturor. N-a fost cazul de titluri de-o șchioapă, care să conțină expresia „Șoc și groază”, ci mai degrabă de un ochi aruncat spre programul cinematografelor.

F77E8842

Plimbarea sălbaticii în cușcă a fost una dintre manierele de promovare a noului film, semnat de regizorul Iura Luncașu („Minte-mă frumos”, „Pariu cu viaţa”), „Tudo”, un proeict ambițios, construit (dacă e să ne uităm la bugetele holywoodiene) aproape din nimic (bugetul producției a fost de 4.000 de euro, o picătură într-un ocean).

Când ne-am propus să facem „Tudo”, toți cei din jur ne-au spus că suntem nebuni. Că o așa desfășurare de forțe are nevoie de un buget pe măsură. Scenariul implica locații, transporturi, echipament, echipa extinsă și multă muncă. Am găsit o mână de oameni care au crezut în noi, un loc minunat în Mărginimea Sibiului, în Crint, și am vrut să demonstram că se poate și altfel. Și am reușit. Am fost 17 oameni, cu tot cu actori, care am făcut de toate.

Iura Luncașu, regizor independent și co-producător pentru „Tudo”

POSTER-web-mare

Curioși să vedem cum se face film cu un buget de vacanță în Maldive și intrigați de firul poveștii (Tudo este povestea lui Tudor/Mihai Smarandache, un medic rezident promițător, căruia îi lipsește încrederea în sine şi în capa­cităţile sale de chirurg. Tânărul pleacă în secret în munţi, pentru a da de urma unei fete/Aylin Cadîr, despre care bănuiește că este rănită), am bifat prezența la premieră, ce a avut loc în capitală, la Cinema PRO

Multe personalități din industria cinematografică au fost prezente la eveniment, semn că firul poveștii (atât a celei construite pe ecran, dar și a celei reale, despre cum poți face film cu bani de pușculiță) a atras atenția și a stârnit interes. Fotografiile de mai jos au fost realizate de colegul nostru umblător, Marian Adochiței.

Dacă ai în plan să umbli săptămâna care vine pe la cinema, „Tudo” ar putea fi pe lista ta de vizionare și pentru că:

  • din distribuția filmului fac parte: Mihai Smarandache, Oana Cârmaciu, Alec Secăreanu, Pavel Ulici, Bogdan Dumitrescu, Salex Iatma
  • Aylin Cadîr revine pe marile ecrane, într-un rol pe care îl numește „cel mai dificil proiect” la care a lucrat
  • regia filmului este semnată de Iura Luncașu și imaginea de Andrei Băltărețu
  • muzica este compusă de Victor Panfilov și Adrian Despot

Comentarii

ȚI-A PLĂCUT ARTICOLUL?