Un treat de evenimente monstruoase

De ceva vreme, ne costumăm și noi odată cu americanii și apoi ne speriem unii de/pe alții. Se întâmplă de când am adoptat sărbătoare de Halloween, prilej de organizat baluri mascate prin cluburi. Sau de planificat niște evenimente inedite, cum este Science Weekend, despre care ne-a povestit mai multe, Cristian Decu, unul dintre organizatori.

Eventul are loc sâmbătă, 31 octombrie 2015, începând cu ora 19:00 la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța și va fi o oră de chimie altfel. Cei care participă vor descoperi care sunt cele mai folosite reacții chimice pentru a crea efectele cinematografice (cu precădere cele folosite în filmele horror).

Unul dintre cele mai simple astfel de efecte (și pe care pot să ți-l dezvălui) este fumul greu, atât de prezent în filmele horror. Acest fum este, de fapt, rezultatul reacției chimice dintre apă și gheață carbonică.

Jane-Eyre-(1944)---Joan-Fontaine-732923

Imagine din filmul The Canterville Ghost (1944, USA)

Science Weekend este rezultatul parteneriatului dintre AIESEC Constanta (organizație cu membrii în întreaga lume) și CityShow Group, o agenție tânără care vrea să aducă în fața publicului constănțean evenimente originale, nemaivăzute și nemaiauzite, până acum. Primul pas este această nouă abordare a Halloweenului.

Science Weekend este un prilej ideal de a obține răspunsurile la întrebările pe care le aveai mereu despre efectele speciale, folosite în filmele de groază. Pe lângă asta, ai ocazia să vezi cum sunt produse aceste efecte speciale live, pas cu pas.

Cristian Decu, organizator Science Weekend

science weekend

Ideea de a plănui un Science Weekend i-a venit lui Cristian în timp ce se afla în vacanță în Dublin (Irlanda). Acolo a participat la un eveniment similar și a fost impresionat de ce a văzut.

M-am simțit ca un copil. Mi-am promis că voi depune toate eforturile necesare pentru a organiza un eveniment similar și în România.

Cristian Decu, organizator Science Weekend

Zis și făcut! Cristian nu s-a oprit doar la idee, ci a reușit să planifice primul Science Weekend din Constanța și unul dintre puținele din țară.

Interesul publicului m-a surprins enorm, sunt foarte multe persoane din toate categoriile de vârstă care s-au interesat de acest spectacol. În mod sigur vom desfășura un spectacol Science Weekend și în luna Decembrie, unul și mai mare pentru care vom ava mai mulți parteneri.

Cristian Decu, organizator Science Weekend

Biletele pentru Science Weekend se pot cumpără chiar inainte de spectacol. Dacă duci vorba mai departe și strângi o gașcă mai mare, atunci costul prețului de intrare este redus. Detalii suplimentare găsești pe pagina de Facebook dedicată evenimentului.


Și pentru că articolul acesta, promovează un altfel de Halloween, n-aveam cum să nu pomenesc și de petrecerea de la Cluj, organizată în mijlocul pădurii. Mai ales că eventul a strâns pe pagina sa oficială de Facebook peste 800 de confirmări de participare.

Membrii organizației Nefiresc au pus la cale întâlnirea de pe 31 Octombrie, din pădurea Hoia. De Nefiresc ai mai auzit tot pe umblat.ro, când ți-am povestit de cel mai mare experiment de privit ochi în ochi (sau de contact vizual, dacă vrei varianta oficială).

nefiresc

60 de secunde de privit ochi în ochi, în timpul experimentului pus la cale de către Nefiresc

Pe 31 Octombrie, oamenii nu se strâng în codru doar ca să se strângă, ci ca să dea oficial în mintea copiilor. Pădurea Hoia, din Cluj, va fi de Halloween un mare playground, unde oameni în toată firea se vor juca ascunsea, prinsea, frunza (și alte jocuri ale copilăriei), se vor întrece care are cel mai înfricosător și original costum, se vor împărți în echipe și se vor duela în competiția Capture the Flag, iar la final vor petrece o noapte cu adevărat înfricoșătoare, urmărind filme horror.

Dacă ai drum la Cluj sau îți faci special pentru acest eveniment, nu uita să îți iei de acasă popcornul.

Later edit: Evenimentul Science Weekend a fost amânat de organizatori, pentru luna Decembrie. AIESEC nu va mai participa la Science Weekend. Bummer! Fugăreala prin pădurea din Cluj rămâne valabilă și la fel de valabilă este și învitația reprezentanților Dino Parc, de a petrece Halloween alături de dinozauri. Detalii pe pagina  de Facebook

 

Comentarii

ȚI-A PLĂCUT ARTICOLUL?