WrestleFest – visul unui puști de 17 ani

Are 17 ani și o pasiune cât lista de cadouri pe care le-ar vrea de Crăciun, unii puști de vârsta lui. Pe la 17 ani, când alții experimentează primii fluturi în stomac ori au insomnii că nu știu pe unde să își mai organizeze majoratul, Marian Toader visează să îi aducă pe cei mai cunoscuți luptători de wrestling în România.

Marian, alături de câțiva dintre luptătorii de wrestling pe care i-a cunoscut

Ajutat de familie și prieteni, Marian a plănuit anul trecut primul show de wrestling, ce s-a ținut în Ardeal, pe 19 martie 2016. Acum recidivează, în cel mai bun mod cu putință, urmărindu-și cu obstinație îndeplinirea unui vis.

Marian Toader e înnebunit după showurile pe care le fac luptătorii şi, dacă până acum îi vedea doar pe Youtube sau la gale în străinătate, acum a reuşit să-i adune pe unii dintre cei mai buni din Europa într-un festival care va avea loc pe 15 octombrie 2016, la Sala sporturilor „Horia Demian”din Cluj-Napoca. Evenimentul  denumit WrestleFest se anunţă un spectacol cu dramă, comedie, lumini şi efecte speciale! Vom vedea alianțe strânse şi rivalităţi pe măsură, personaje excentrice vor lupta în faţa noastră pentru a ne oferi o viziune aparte asupra acestui sport.

via comunicatul Romanian Pro Wrestling

Bernard Vandamme, Senza Volto, Kenzo Richards sunt doar trei dintre cei care ne vor demonstra abilităţile lor sportive şi acrobatice în acest spectacol. În total, WrestleFest va aduce 15 wrestleri din 8 ţări şi 7 meciuri de top. 

wrestling

Imagine via wikipedia

Wrestling – un balet violent

În România, dacă deschizi subiectul despre ultima partidă de fotbal, se găsesc cel puțin doi atotcunoscături ai sportului și cu puțin noroc și câțiva practicanți înverșunați ori foste speranțe. Cu wrestlingul e cu totul alta povestea.

Tot ce știam eu despre wrestling e că meciurile sunt aranjate dinainte. În jurul meu, întrebarea „ce știi despre wrestling” a primit cam aceleași răspunsuri: teatru, spectacol, regie. O vizită pe wiki mi-a deschis ochii, făcându-mă să reconsider părerea mea despre wrestling.

Wrestlingul își are originile în cadrul companiilor de circ, unde erau organizate diferite spectacole de lupte. Atleții implicați utilizau tehnici provenite din diferite arte marțiale. În ziua de azi, se poate spune că wrestlingul este „regizat”, rezultatul meciului este prestabilit și efectul manevrelor efectuate este exagerat pentru a spori spectaculozitatea. Totuși este important de făcut precizarea că tehnicile și manevrele executate în ring sunt dureroase, iar executarea lor implică multe riscuri dacă nu sunt efectuate corect. Aspectul „simulat” al unei manevre de wrestling constă în faptul că ambii luptători încearcă să evite consecințele majore, cum ar fi rănile interne sau ruperea oaselor, și nu încearcă neapărat evitarea durerii.

via wikipedia

„Wrestlingul e ca un balet violent“, spunea Marian Toader, într-un material scris de Adevărul, acum câteva luni.  „Luptătorii aplică manevre pe care înainte le repetă de nenumărate ori. Scopul este să impresioneze publicul“, completa tânărul atunci.

Trei dintre luptătorii de la WrestleFest

Opt luptători, o singură centură

De partea cu impresionatul spectatorilor români se vor ocupa, pe 15 octombrie, luptători din Olanda, Belgia, Italia, Franța, Ungaria, Marea Britanie, Spania și Germania. Sportivi cu care, cei care vin la eveniment, vor avea ocazia să și interacționeze, să facă poze sau să le ceară autografe.

Există și o centură Romanian Pro Wrestling, pentru care se vor lupta wrestlerii. La gala de wrestling pe care am organizat-o pe 19 martie 2016, prima gală de wrestling din Transilvania, campionul a fost Bernard Vandamme din Belgia.

via Romanian Pro Wrestling

Christopher_Daniels_1

Cristopher Daniels, executând un salt periculos

Visul declarat a lui Marian, de a-i aduce la Cluj pe greii wrestlingului, din lume pare că se va împlini curând.

Organizarea evenimentului din octombrie, un efort comun al familiei si prietenilor, nu e lipsită însă de obstacole. Mare parte dintre dificultăți țin de programul încărcat al luptătorilor și de logistica evenimentului și deloc de neîncrederea pe care partenerii ar putea-o arăta unui puști, ce nu și-a serbat majoratul încă. Ba’ din contră, vârsta lui Marian atrage laude și încurajări.

Nu sunt dificultăți specifice în organizarea evenimentului, prin comparație cu organizarea altor spectacole. Cea mai grea parte este corelarea programelor a 15 wrestleri din 8 țări și găsirea rutelor de transport aerian; cele mai potrivite rute constituie adevărate provocări uneori.

Marian Toader

Biletele pentru WrestleFest se pot cumpăra chiar în ziua evenimentului. Prețul lor este de 35 de lei. Evenimentul este organizat de Romanian Pro Wrestling, prima companie de profil din Transilvania. Aici primești updateuri pentru eveniment.

 

 

 

Comentarii

ȚI-A PLĂCUT ARTICOLUL?